Prosalvita, primul centru privat pentru tratarea dependențelor din zona Brăila-Galați, care trage semnalul de alarmă asupra problemei consumului abuziv de etnobotanice!
În anul 2015, numărul persoanelor din Galați care au apelat la serviciile de Urgență în urma consumului de droguri s-a triplat în comparație cu anul precedent, iar vârsta de debut al consumului este de numai 10-11 ani. În topul celor mai des utilizate droguri de către tineri se află substanțele noi cu proprietăți psihoactive – etnobotanicele.
Fiind foarte ieftine și ușor de procurat, aceste substanțe intră pe piață în special în rândul tinerilor, creând o “epidemie” de stare de bine imediată. Adolescenții, resimțind deseori presiuni sau frustări pe plan familial, școlar sau social (grup de prieteni), neavând resursele necesare de a găsi mecanisme de coping, pot fi tentați să apeleze la consumul de etnobotanice ca o soluție de moment, soluție cu efecte devastatoare atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Ne dorim să promovăm noi resurse împotriva consumului de droguri, atât prin creșterea gradului de conștientizare a efectelor consumului, cât și prin înțelegerea corectă a modului de instalare și de manifestare a dependenței. Este important să găsim modalități prin care să abordăm corect această problemă, atât în ceea ce privește prevenția, cât și în situația existenței consumului. Fie că ne aflăm în postura de profesor, părinte sau prieten, implicarea noastră contează!
Vă invităm sămbătă, 18 iunie 2016, la sediul nostru din str. Mihai Eminescu, nr. 23 din Galați pentru a discuta deschis despre aceste probleme în cadrul workshop-ului “Consumul abuziv de etnobotanice. Efecte și consecințe”.
Psihoterapeutul Florian Viorel MIU, coordonatorul centrului PROSALVITA, vorbeste despre consumul de etnobotanice:
Drogurile sunt produse chimice. Diferitele tipuri de droguri, datorită structurii lor chimice, pot afecta corpul uman în diferite moduri. De fapt, există droguri care pot afecta creierul şi organismul unei persoane în moduri care durează mult după încetarea consumului de droguri sau ale căror efecte sunt permanente.
În funcţie de drog, acesta poate pătrunde în organismul uman în mai multe feluri, incluzând injecţiile, inhalarea sau ingerarea. Metoda de introducere a drogului în corpul uman are impact asupra felului în care acesta va afecta persoana. Spre exemplu: injectarea duce drogul direct în fluxul sanguin, suferind efecte rapide în timp ce ingerarea face ca acesta sa treacă prin sistemul digestiv, întârziind efectele.
Majoritatea drogurilor folosite ţintesc direct sau indirect sistemul de recompensa al creierului, inundând circuitul cu dopamină. Dopamina este un neuro-transmiţator prezent în regiunile creierului, care reglează mişcarea, emoţia, cunoaşterea, motivarea şi sentimentele de plăcere. Când drogurile ajung în creier, acestea pot de fapt să afecteze modul de funcţionare a creierului. Aceste schimbari sunt cele ce duc la utilizarea compulsivă a drogurilor, semnul dependenţei.
Este dependenţa de drog o afecţiune mintală?
Da. Dependenţa de drog modifică fundamental creierul, perturbând la persoanele normale ierarhia nevoilor şi a dorinţelor, adăugând noi priorităţi legate de procurarea şi folosirea drogului. Rezultatul acestui comportament este incapacitatea de a-ţi controla impulsurile, în ciuda consecinţelor negative. Acest comportament este întâlnit şi în cazul altor afecţiuni mintale.
Ce este comorbiditatea?
Vorbim de comorbiditate atunci când un pacient prezintă două sau mai multe afecţiuni psihologice în acelaşi timp. Ele pot apărea în acelaşi timp sau una după cealaltă. Comorbiditatea implică de asemenea interacţiuni între aceste afecţiuni, care pot le agrava starea.
Cât de des se asociază afecţiunile mintale cu dependenţa de droguri?
Multe persoane care sunt dependente de droguri sunt de asemenea diagnosticate cu alte afecţiuni mintale. De exemplu, comparativ cu restul populaţiei, dependenţii au de doua ori mai multe şanse să sufere de depresie şi tulburări de anxietate.
De ce apar aceste tulburari?
Deşi tulburările cauzate de consumul de droguri apar de multe ori împreună cu alte afecţiuni mintale, acest lucru nu înseamnă că una o cauzează pe cealaltă. De fapt, încercarea de a stabili care a apărut prima sau cauza pentru care s-a ivit, poate fi dificilă. Oricum, cercetările sugerează următoarele posibilitaţi pentru cauza asocierii consumului de droguri cu afecţiunile mintale:
- Simptomele abuzului de droguri pot fi asemănătoare cu cele ale altor afecţiuni mintale. Riscul crescut de a suferi de psihoză al consumatorilor de marijuana sugerează această posibilitate.
- Afecţiunile mintale pot conduce la consumul de droguri, acesta fiind uneori văzut de cel dependent ca o metodă de tratament. Pacienţii ce suferă de anxietate ori depresie se pot refugia în consumul de alcool, tutun sau alte droguri pentru a-şi alina temporar simptomele.
Aceste tulburări pot fi de asemenea cauzate de alţi factori de risc, cum ar fi:
- Vulnerabilitatea genetică: Factorii de predispoziţie genetică pot face o persoană susceptibilă de a dezvolta atât dependenţă, cât şi alte afecţiuni mintale sau de a avea un risc major de a dezvolta o a doua tulburare după ce prima deja este existentă.
- Factori declanşatori din mediu: Stresul, traumele (cum ar fi abuzul fizic sau sexual) şi expunerea timpurie la droguri sunt factori des intâlniţi ce pot conduce spre dependenţă şi alte afecţiuni mintale.
- Implicarea unor regiuni similare din creier: Partea creierului care răspunde la recompense şi stres, de exemplu, este afectată de droguri şi poate arăta disfuncţionalităţi la pacienţii cu certe probleme mintale.
Tulburările cauzate de consumul de drog şi afecţiunile mintale sunt tulburări care se dezvoltă în timp. Acest lucru înseamnă că tulburările mintale apar in tinereţe, uneori chiar mai devreme, atunci când creierul este în proces de dezvoltare. Expunerea timpurie la droguri poate modifica creierul, crescând riscul persoanei de a dezvolta afecţiuni mintale. De asemenea, simptomele timpurii ale unei afecţiuni mintale pot indica un risc crescut de a consuma droguri mai târziu.
Cum pot fi aceste stări comorbide diagnosticate şi tratate?
Rata înaltă a comorbidităţii dintre consumul de droguri şi afecţiunile mintale necesită studii cât mai cuprinzătoare, care să identifice şi să evalueze ambele probleme. În consecinţă, oricine caută tratament pentru dependenţa de droguri sau altă afecţiune mintală ar trebui verificat pentru ambele şi tratat în consecinţă. Anumite terapii comportamentale încearcă să trateze stările comorbide. Aceste abordări se potrivesc anumitor pacienţi în funcţie de vârsta lor, specificul drogului folosit, precum şi de alţi factori. Alte terapii s-au dovedit mai eficiente pentru adolescenţi, în timp ce altele au avut rezultate remarcabile la adulţi. Unele dintre ele au fost destinate familiilor şi grupurilor, altele pentru persoane distincte.
Pe vremea cand îmi săvârșeam pedeapsa în închisoare, am întâlnit multe persoane care erau închise pentru fapte săvârșite sub influența substanțelor, împotriva celor dragi. Una dintre ele (îi vom spune Amber) a jefuit casa bunicii sale cât timp era sub influența pastilelor. A furat toate bijuteriile din casă, un laptop și un televizor, după care a amanetat toate obiectele pentru mai puțin de 200 de euro.
Bunica lui Amber o crescuse de mică și muncise din greu pentru a-i oferi un trai decent – așa deci, de ce a trădat-o Amber intr-un asemenea mod? Amber, cea pe care o cunosc acum, este o persoană integră (acum, că este abstinentă), iar faptul că comisese o așa infracțiune pare de necrezut.
Situația lui Amber ilustrează perfect de ce este important să separăm comportamentul asociat adicției de persoana dependentă. Oamenii nu sunt definiți de dependența acestora.
Dependența..mai mult decât ceea ce pare la prima vedere
Dependența este o afecțiune cronică ce “scurtcircuitează” creierul, afectându-i atât structura cât și modul în care funcționeaza. Adicția alterează profund modul in care persoana gândește, mai întâi afectând modul in care creierul percepe plăcerea urmând ca până in final să conduca persoana către comportamente compulsive – în ciuda oricăror consecințe negative.
Din cauza modificărilor marcante în gândirea și comportamentul dependentului, acesta ajunge să se transforme într-un străin pe care familia și prietenii nu-l recunosc și cu siguranță îl displac.
Pentru persoanele din jur, soluția poate părea simplă: “Renunță! Nu mai consuma! Oprește-te o dată si pentru totdeauna, fără a mai privi în urmă”. Dar dependentul este controlat de o nevoie imperioasă de consum, atât din punct de vedere psihologic, cât si fizic.
Drogurile influențează producerea unei substațe secretată în mod normal în creier, care se numește DOPAMINĂ. Aceasta activează regiunea creierului responsabilă de resimțirea plăcerii. In timp, organismul se obișnuiește atât de mult cu prezența drogului, încât nu mai poate secreta dopamină prin propriile mecanisme, ajungând ca absența drogului din organism să producă efecte secundare neplăcute – sevrajul. În unele cazuri, sevrajul este atât de puternic, încât poate produce convulsii si chiar poate provoca moartea.
Nu abandonați o persoană dependentă
Odată ce devine dependentă, relația persoanei cu drogul devine cea mai importantă din viața acesteia. Orice factor care poate pune în pericol această relație – cum a fost bunica, în cazul lui Amber – va fi privit ca pe o amenințare și eliminat.
Este important de știut că persoana dependentă nu îi rănește pe cei dragi în mod intenționat, deși așa poate părea din exterior. Amber nu a furat din casa bunicii pentru că a dorit să pună mai presus drogul decât persoana mult iubită, a acționat astfel deoarece, în mintea ei, părea că este nevoită. Din punctul de vedere al lui Amber, era o situație de viață și de moarte. Ea nu putea percepe că avea posibilitatea de a alege – devenise lipsită de putere în fața adicției.
În realitate, să iubești o persoană dependentă este, de cele mai multe ori, dureros. Dar este important să realizăm că o persoană dependentă nu mai este capabilă să fie în controlul propriilor decizii. Persoana pe care o iubești și pe care o cunoști încă există – dar este nevoie de determinare şi de angajament pentru recuperare.
Nu renunța la persoana dependentă, aceasta are nevoie de susținerea celor apropiați mai mult ca niciodată. În perioadele de stres şi furie, încercați să faceți distincția între comportamentul asociat adicției și persoana pe care o cunoașteți și iubiți.
Dependenţa de jocurile de noroc
În prezent, în România, sunt aproximativ 1,5 milioane de jucători, din care 10% devin dependenţi.
Există doua tipo
logii ale persoanelor care sunt interesate de jocurile de noroc:
- persoane care joacă responsabil, pentru distracţie şi amuzament, care sunt capabile să se oprească dacă au pierdut suma alocată jocului;
- persoane care dezvoltă o patologie în ceea ce priveşte jocul compulsiv, ce se transformă în dependenţă.
Problematica jocului compulsiv
Persoana care dezvoltă o dependenţă de jocuri de noroc, fie că este vorba de ruletă, aparate (păcănele), pariuri, zaruri sau orice altă formă, deprinde nevoia de a juca sume din ce în ce mai mari pentru a simţi o stare de excitabilitate. Este acea stare de “rush”, o stare de agitaţie psiho-motorie ce se instalează în urma consumului abuziv.
Jocul aduce cu sine o stare de excitaţie şi euforie, iar imposibilitatea de a juca atrage după sine fenomene de sevraj (depresie, anxietate, etc), fenomene asemănătoare sevrajului din consumul de droguri sau alcool. Pierderea unei sume de bani este urmată de un nou joc, şi aşa se instalează lanţul vicios al adicţiei.
Jucătorul dezvoltă comportamente disfuncţionale, începe să îi mintă pe cei din jurul său în legătură cu pierderile, se izolează, rupe comunicarea cu exteriorul, în cazuri frecvente apărând situaţii de furt, delapidare sau alte comportamente ilegale pentru a face rost de bani în scopul de a juca din nou. În timp apar deficienţe inter-personale, eventual pierderea oportunităţilor profesionale sau a locului de munca.
Jocul patologic este o tulburare de control a impulsului.
Problema principală nu este jocul propriu-zis, ci timpul petrecut în exces cu astfel de activităţi, cât şi pierderea în mod constant a unor sume importante de bani.
În patologia adicţiilor, cea mai mare rată de sinucideri apare în dependenţa de jocuri de noroc.
Este nevoie de tratament psihoterapeutic în dependenţa de jocurile de noroc dacă persoana în cauza nu reuşeşte în mod repetat să îşi controleze comportamentul, are nevoie de a juca sume tot mai mari sau nu se poate opri înainte de a pierde sume considerabile.
La fel ca şi în dependenţa de alcool sau droguri, în sfera jocului de noroc patologic, apare fenomenul de toleranţa şi de multe ori, jucătorul are nevoie de a creşte “doza”, adică amplificarea comportamentului pentru a obţine acea stare de bine.
DEPENDENŢA DE JOCURI DE NOROC SE POATE TRATA!
Împreună putem găsi strategii prin care să creştem gradul de conştientizare a efectelor negative ale jocului de noroc compulsiv. Împreuna, putem favoriza un joc responsabil, joc ce creează plăcere şi distracţie, fără să existe efectele nocive ale comportamentelor disfuncţionale asociate jocului compulsiv.
Mulți oameni nu înteleg cum și de ce alte persoane devin dependente de droguri. O presupunere greșită, dar des întâlnită, este aceea că persoanele dependente nu au principii morale sau voință și că ar putea să renunț la consum printr-o simplă schimbare de comportament. În realitate, dependența de droguri este o boală complexă și pentru a renunța este nevoie de mai mult decât de bune intenții și voință. Renunțarea la droguri devine dificilă, pentru cei care își doresc acest lucru, deoarece acestea produc modificări în creier ce încurajează consumul compulsiv. Mulțumită descoperirilor științifice, am aflat mai multe despre modul în care acționează drogurile și că tratamentele împotriva dependenței pot avea succes, pentru a-i ajuta pe oameni să înceteze consumul și să aibă o viață productivă.
Abuzul de droguri și dependența au consecințe negative asupra individului și a societății.
În tratamentul adicţiilor, melo-terapia este recomandată ca o modalitate adjunctă, cu grad mare de adaptabilitate, în abordarea holistică de tratare a adicţiilor (James, 1988a; Treder- Wolff, 1990a).
Terapia prin muzică se desfasoară în două abordari: terapia activă (clienţii folosesc instrumente muzicale în desfăşurarea diferitelor exerciţii terapeutice, sub coordonarea terapeutului) şi terapia pasivă (exerciţii terapeutice care includ audiţie muzicală).
Melo-terapia se adresează atât adicţiei ca atare, cât şi afecţiunilor secundare, cauzate de consum, având capacitatea de a se plia pe o mare varietate de obiective individuale ale clienţilor. Terapia prin muzică vine în întâmpinarea principalelor probleme ale persoanelor dependente: explorarea sentimentelor şi emoţiilor, lipsa stimei de sine, dificultatea de a petrece timpul liber în mod constructiv sau pierderea identităţii de grup, ajutând la spargerea tiparelor de comportament adictiv.
Meloterapia are un impact puternic asupra clientului, atât prin caracterul social al muzicii, prin mesajul muzical cât şi prin asocierile interioare pe care clienţii le realizează cu diferite melodii sau stiluri muzicale.
Terapia prin muzică facilitează recunoaşterea unor probleme şi credinţe comune, deschizând căi de comunicare necesare atât pentru interacţiunea în grup, cât şi pentru dezvoltare personală. Procesul melo-terapeutic vine în sprijinul clienţilor, îmbunătăţind clădirea relaţiilor inter-personale, exprimarea sinelui, gândirii creative, alegerea comunicării în pofida izolării şi conştientizarea problemelor consumului în pofida negării.
În tratamentul adicţiilor, terapia prin muzică are aduce multiple beneficii:
- Îmbunătăţirea percepţiei emoţiilor şi distrugerea mecanismelor de apărare
Emotiile şi trăirile persoanelor depedente sunt, de multe ori, un mister şi pentru ele însele. Deseori, persoanele cu adicţii dezvoltă mecanisme psihologice de apărare care includ raţionalizarea (falsa justificare a unor atitudini, credinţe sau comportamente inacceptabile, spre a le face tolerabile pentru propria persoană), minimalizarea, manipularea, proiecţia (atribuirea responsabilităţii pentru diferite situaţii neplăcute sau stresante unor factori externi – “destin”, “ceilalţi”), minciuna sau negarea. Terapia prin muzică s-a dovedit a fi extrem de eficientă în ruperea acestor mecanisme de apărare, mai mult având rolul de a ajuta clienţii în recunoaşterea şi conştientizarea emoţiilor. - Promovarea auto-conştientizării şi exprimării sinelui
Exprimarea emoţiilor, a sentimentelor şi a trăirilor interioare pe care persoanele dependente învaţă să le recunoască şi să le conştientizeze reprezintă un pas important în câştigarea auto-conştientizării şi în asumarea responsabilităţii pentru propria dependenţă şi pentru procesul de recuperare. Meloterapia oferă oportunitatea evocării emoţiilor într-un mediu constructiv, permiţând individului să se exprime prin proiectarea în muzică. De asemenea,prin analiza versurilor clienţii pot învăţa noi strategii de comunicare şi pot recepta validare pentru propriile emoţii. - Creşte coeziunea grupului şi interacţiunile inter-personale
Un element cheie în programul de tratament al dependenţelor este dezvoltarea unei interacţiuni de grup pozitiv. În etapele iniţiale ale terapiei, clienţii pot avea tendinţa de izolare de grup, cauzată de lipsa de încredere în persoanele din jur sau de inabilitatea acestora de a interacţiona cu alte persoane. Participarea clienţilor în grup poate fi limitată de fazele iniţiale de negare a problemei (precontemplare). Meloterapia este modalitatea principală de angajare în tratament, de comunicare cu ceilalţi membri ai grupului prin intermediul muzicii.
O varietate de activităţi melo-terapeutice poate consolida unitatea grupului, facilitând totodată abilitatea clienţilor de a utiliza grupul pentru propria recuperare - Facilitarea relaxarii şi reducerea stresului
Comportamentul adictiv şi recuperarea sunt în strânsă legatură cu managementul stresului prin două aspecte:
(a) comportamentul de dependenţă poate fi cauzat sau exacerbat de incapacitatea de adaptare la situaţiile de stress
(b) îmbunătăţirea abilităţilor de relaxare ajută clienţii în menţinerea abstinenţei (James, 1988b).
Tehnicile de melo-terapie pot ajuta clienţii în identificarea situaţiilor de risc, stresante pentru propria persoană. Mai mult, clienţii se angajează într-o relaţie mutuală în scopul creării de strategii pentru managementul stressului. În grupurile de melo-terapie, clienţii învaţă tehnici active de relaxare. Melo-terapeutul poate ajuta clienţii să folosească muzica (atât prin ascultare, cât şi prin învăţarea unui instrument) ca activitate de relaxare prin care clienţii işi pot petrece timpul liber în mod constructiv.
Art terapia (terapia prin artă)
Reprezintă un tratament care integrează tehnicile clasice de psihoterapie în procesul creativ al exprimării artistice (Asociaţia Americană de Art Terapie, 2014). Această modalitate de tratament este un element adjuvant extrem de util în tratamentul adicţiilor, fiind eficientă în procesul de reducere a stresului şi a anxietăţii, de rezolvare a conflictelor, de îmbunătăţire a stimei de sine şi a stării de bine, reprezentând o cale pentru dezvoltare personală şi adaptare, pentru dezvoltarea de deprinderi de gestionare a timpului, de formarea de abilităţi şi aptitudini care permit o funcţionare personală flexibilă şi eficientă . Art terapia se bazează pe angajamentul terapeutic, creativ între terapeut şi client, centrat pe procesul de creaţie ca formă de exprimare emoţională. Adesea, terapeutul oferă proiecte artistice specifice, conform planului de tratament special conceput pentru a veni în întampinarea nevoilor individuale ale pacientului, iar alteori procesul de creaţie este liber, spontan. Terapeutul are rolul de a susţine dezvoltarea potenţialului clientului de exprimare.
Rolul terapiei prin artă nu este de a evalua produsul creat din punct de vedere estetic, ci se centrează pe procesul de creaţie, pe experienţa creării ca unealtă pentru dezvoltare personală, transformare, explorare a emoţiilor. Astfel, clientul poate sedimenta informaţiile acumulate în cadrul programului de recuperare.
Mai mult, art terapia aduce beneficii în prevenirea recăderilor, prin vizualizarea de către client a posibililor factori de risc, prin confruntarea posibilelor bariere în calea recuperării, şi in mod special, prin recunoaşterea şi explorarea emoţiilor care reprezintă factori de risc.
Art-terapia este o modalitate de evadare din haos prin regăsirea echilibrului interior, de creştere a participării active şi de angajare în tratament.
Practicarea art-terapiei reprezintă o experienţă plăcută, ce creşte stima de sine a individului, care la nivelul creierului se traduce prin creşterea nivelului de dopamină. Este cunoscut faptul că persoanele dependente au un deficit în secreţia naturală a dopaminei, întrucât creierului îi este dificil să sintetizeze această substanţă în absenţa consumului. Un nivel scăzut de dopamină este asociat cu stări depresive, scăderea puterii de concentrare, dezechilibre emoţionale. Astfel, cu ajutorul beneficiilor art-terapiei, organismul “re-învaţă” să sintetizeze dopamina, acest hormon al fericirii.
Un exemplu de sedinţă de art-terapie:
https://www.youtube.com/watch?v=BN2rTaFUlxs
Cocaina este cel mai puternic stimulent al sistemului nervos central, care poate fi găsit în natură. Frecvent, se întâlneşte sub formă de hidroclorit de cocaină, o pulbere cristalină albă, extrasă din frunzele plantei de Erythroxylon coca, care creşte în America de Sud.
Frunzele de coca, supuse diverselor procese de prelucrare chimică dau naştere mai multor derivaţi:
Clorhidratul de cocaină: este forma principală de consum în Europa, cunoscută popular drept cocaină, ce se prezintă sub forma unei pulberi cristaline, de culoare albă, asemănătoare zăpezii, ceea ce i-a atras si denumirea de “zăpadă” ( pudră, gheaţă, Albă ca Zăpada, etc).
Sulfatul de cocaină (pasta realizată din planta de coca), cunoscut sub denumirea de crack, care se fumează în combinaţie cu tutun sau marijuana.
Cocaina bază: se obţine din clorhidratul de cocaină ( cocaină pudră ) printr-un proces ce cuprinde mai multe etape.
Cocaina bază şi crackul sunt substanţe toxice cu consecinţe grave asupra consumatorilor. Efectele negative lovesc nu numai pe cei care şi le administrează, ci şi pe familiile acestora, mediul de muncă şi societatea, ca urmare a aparitiei violenţei. Copii sunt adeseori victimele părinţilor toxicomani, fiind afectaţi fie în perioada prenatală, fie ulterior, datorită comportamentului agresiv al celor ce le-au dat naştere.Pe scena de azi a consumului de droguri, cocaina se consumă, de regulă, în cadrul unor procese de politoxicomanie. Unii consumatori îşi injectează în mod conştient amestecuri de cocaină şi heroină – aşa-numitul “speed-ball”. Au fost însă înregistrate şi cazuri în care toxicomanilor li s-a vândut “speed-ball” în loc de cocaină pură. Astfel se induce, în cel mai scurt timp, dependenţa de heroină a consumatorului de cocaină, fără cunoştinţa şi voinţa acestuia.
Cannabisul este o plantă din a cărei răşină, frunze şi flori se obţin substanţele psihoactive cele mai cunoscute şi mai folosite dintre toate drogurile ilegale. Derivaţii cei mai cunoscuţi ai cannabisului sunt haşişul şi marijuana.
Haşişul se prepară plecând de la răşina înmagazinată în florile plantei de gen feminin, presată până când devine o pastă compactă, de culoare maro, cu aspect de ciocolată. Concentraţia de substanta activa este superioară celei existente în marijuana, de aceea potenţialul de toxicitate este mai mare. Haşişul este prin definiţie mai puternic (până la 26%) decat marijuana.
Marijuana se prepară prin măcinarea florilor, frunzelor şi tulpinilor uscate. Ambele preparate se fumează sub formă de ţigări în combinaţie cu tutun blond, purtând denumiri ca: joint, ţigări de haşiş, ţigări de marijuana. Marijuana conţine în mod normal între l şi 5% substanta activa, dar tehnicile moderne de creştere au mărit procentul la 10-15%.
Marijuana este un halucinogen mediu care are efectele antidepresive şi dezinhibitoare ca şi alcoolul, fiind cel mai frecvent drog ilicit utilizat în lume şi mult mai periculos decât cred cei mai mulţi consumatori.
