Tag Archives: afectiuni mintale

DEPENDENŢA ŞI LEGĂTURILE EI CU AFECŢIUNILE MINTALE


 

Este dependenţa de drog o afecţiune mintală?

Da. Dependenţa de drog modifică fundamental creierul, perturbând la persoanele normale ierarhia nevoilor şi a dorinţelor, adăugând noi priorităţi legate de procurarea şi folosirea drogului. Rezultatul acestui comportament este incapacitatea de a-ţi controla impulsurile, în ciuda consecinţelor negative. Acest comportament este întâlnit şi în cazul altor afecţiuni mintale.

111

Ce este comorbiditatea?

Vorbim de comorbiditate atunci când un pacient prezintă două sau mai multe afecţiuni psihologice în acelaşi timp. Ele pot apărea în acelaşi timp sau una după cealaltă. Comorbiditatea implică de asemenea interacţiuni între aceste afecţiuni, care pot le agrava starea.

Cât de des se asociază afecţiunile mintale cu dependenţa de droguri?

Multe persoane care sunt dependente de droguri sunt de asemenea diagnosticate cu alte afecţiuni mintale.  De exemplu, comparativ cu restul populaţiei, dependenţii au de doua ori mai multe şanse să sufere de depresie şi tulburări de anxietate.

De ce apar aceste tulburari?

Deşi tulburările cauzate de consumul de droguri apar de multe ori împreună cu alte afecţiuni mintale, acest lucru nu înseamnă că una o cauzează pe cealaltă. De fapt, încercarea de a stabili care a apărut prima sau cauza pentru care s-a ivit, poate fi dificilă. Oricum, cercetările sugerează următoarele posibilitaţi pentru cauza asocierii consumului de droguri cu afecţiunile mintale:

  • Simptomele abuzului de droguri pot fi asemănătoare cu cele ale altor afecţiuni mintale. Riscul crescut de a suferi de psihoză al consumatorilor de marijuana sugerează această posibilitate.
  • Afecţiunile mintale pot conduce la consumul de droguri, acesta fiind uneori văzut de cel dependent ca o metodă de tratament.  Pacienţii ce suferă de anxietate ori depresie se pot refugia în consumul de alcool, tutun sau alte droguri pentru a-şi alina temporar simptomele.

Aceste tulburări pot fi de asemenea cauzate de alţi factori de risc, cum ar fi:

  • Vulnerabilitatea genetică: Factorii de predispoziţie genetică pot face o persoană susceptibilă de a dezvolta atât dependenţă, cât şi alte afecţiuni mintale sau de a avea un risc major de a dezvolta o a doua tulburare după ce prima deja este existentă.
  • Factori declanşatori din mediu: Stresul, traumele (cum ar fi abuzul fizic sau sexual) şi expunerea timpurie la droguri sunt factori des intâlniţi ce pot conduce spre dependenţă şi alte afecţiuni mintale.
  • Implicarea unor regiuni similare din creier: Partea creierului care răspunde la recompense şi stres, de exemplu, este afectată de droguri şi poate arăta disfuncţionalităţi la pacienţii cu certe probleme mintale.

Tulburările cauzate de consumul de drog şi afecţiunile mintale sunt tulburări care se dezvoltă în timp. Acest lucru înseamnă că tulburările mintale apar in tinereţe, uneori chiar mai devreme, atunci când creierul este în proces de dezvoltare. Expunerea timpurie la droguri poate modifica creierul, crescând riscul persoanei de a dezvolta afecţiuni mintale. De asemenea, simptomele timpurii ale unei afecţiuni mintale pot indica un risc crescut de a consuma droguri mai târziu.

Cum pot fi aceste stări comorbide diagnosticate şi tratate?

Rata înaltă a comorbidităţii dintre consumul de droguri şi afecţiunile mintale necesită studii cât mai cuprinzătoare, care să identifice şi să evalueze ambele probleme. În consecinţă, oricine caută tratament pentru dependenţa de droguri sau altă afecţiune mintală ar trebui verificat pentru ambele şi tratat în consecinţă. Anumite terapii comportamentale încearcă să trateze stările comorbide. Aceste abordări se potrivesc anumitor pacienţi în funcţie de vârsta lor, specificul drogului folosit, precum şi de alţi factori. Alte terapii s-au dovedit mai eficiente pentru adolescenţi, în timp ce altele au avut rezultate remarcabile la adulţi. Unele dintre ele au fost destinate familiilor şi grupurilor, altele pentru persoane distincte.

Sigla site 3

Pin It on Pinterest

CURS ONLINE

„CUM SA VORBESTI CU COPILUL TAU DESPRE DROGURI”