Din cauza consumului de alcool, se înregistrează, anual, peste 40.000 de decese. Alcoolul acţionează predominant pe sistemul nervos al omului, mai ales pe centrii ce coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi conştienta şi emoţiile, fără a avea însă o ţină precisă..
EFECTE
Unele simptome ale intoxicaţiei alcoolice acute seamănă mult cu cele din intoxicaţia cu opiacee, însă efectul narcotic al alcoolului se instalează după un stadiu iniţial de iritaţie/excitaţie. Această stare de excitaţie se caracterizează prin:
• dispariţia inhibiţiilor;
• senzaţia de oboseală este redusă, iar rezolvarea unor sarcini complicate este vizibil afectată;
Drogurile sunt substanţe naturale sau sintetice, folosite de consumatori pentru acţiunea lor asupra psihicului, fie ca stimulente fie ca sedative ale activităţii mintale. Ele modifică senzaţiile şi percepţiile, atenţia, gândirea, imaginaţia, voinţa; generează tulburări în întreaga viaţă afectivă, emoţională, dar şi în comportamentul celor ce le consumă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte drogul ca fiind o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă, a cărei folosinţă se transformă în obicei şi care afectează direct creierul şi sistemul nervos, schimbă sentimentele, dispoziţia şi gândirea, percepţia şi/sau starea de conştientă, modificând imaginea asupra realităţii înconjurătoare.