Psihoterapia, la fel ca medicina, are diferite ramuri. Un absolvent al facultatii de psihologie poate alege dintr-o multitudine de specializari in psihoterapie. Fie ca este vorba de hipnoza ericksoniana, integrativa, cognitiva, psihanaliza etc… sunt peste 300 de tipuri de formari in psihoterapie. Dar sunt toate bazate pe argument stiintific?!
Reticenta populatiei in ceea ce inseamna psihoterapia, cel putin in Romania, este bazata pe doua criterii: slaba calitate a actului terapeutic si lipsa de interes informational al cetatenilor.
Vom discuta acum doar despre primul aspect.
Din acest spectru larg de optiuni de formare in psihoterapie, o persoana poate opta pentru una sau mai multe formari. La fel ca in medicina, o persoana poate face unul sau mai multe rezidentiate, specializandu-se.
“Un psihoterapeut nu are cum sa faca rau clientului” – adevarat sau fals?
Problema apare in momentul in care o persoana face o formare in psihoterapie, are drept de libera practica si incepe sa scindeze in constientul si subconstientul clientului fara sa-si asume responsabilitatea actului terapeutic. In momentul in care apare un blocaj in demersul terapeutic, sunt psihoterapeuti care paseaza responsabilitatea pe umerii clientului, gasind tot felul de scuze: “Clientul este rezistent”, “Clientul are mecanisme de aparare prea puternice”, “Clientul nu este inca pregatit”. Orice tertip pentru a nu-si asuma responsabilitatea actului terapeutic.
Unul dintre formatorii mei imi spunea ca un psihoterapeut nu are cum sa faca rau clientului, orice metoda terapeutica ar aplica. Dupa mult timp, mi-am dat seama de acest neadevar. Clientul incredinteaza terapeutul cu autoritatea de a-l ajuta in depasirea unei probleme, creandu-si diferite asteptari. De multe ori, clientul ia drept bun ceea ce spune psihoterapeutul, iar atunci cand acesta are o viziune non-stiintifica, cu siguranta poate face rau.
Exista terapeuti care se detaseaza de poteca stiintifica, mergand pe una filosofica, aplicand metode esoterice. Orice terapeut care se respecta, nu va apela la astfel de metode si nu isi va argumenta “ca unii oameni au nevoie de asta”. Un terapeut functional pentru client, si spun asta pentru ca sunt terapeuti care sunt functionali doar pentru ei sau pentru portofelul lor, spunandu-le clientilor doar ce vor sa auda. Psihoterapeutul centrat pe client va aduce in cadrul terapeutic metode si tehnici validate, procese ce ofera clientului un insight real, ce il va centra pentru a putea face alegeri functionale in viata lui. Terapeutul nu da sfaturi, nu iti spune ce sa faci, nu ia decizii pentru tine.
Povestea lui Marius…
Imi amintesc de un caz, o persoana avand o problema in ceea ce inseamna abuzul de jocuri de noroc. Pentru a-i pastra anonimatul, ii vom spune Marius.
Marius vine in terapie spunand ca are o problema: cand detine o suma mai mare de bani, nu se poate controla sa nu joace. El vine reticent si cu un oarecare scepticism in ceea ce inseamna psihoterapia. Dupa o anamneza amanuntita am inteles si de ce!
Marius fusese la un psihoterapeut pentru problema sa cu jocurile de noroc. Terapeutul a venit cu o ipoteza care afirma ca problematica jocului compulsiv se datoareaza distantarii dintre Marius si sotia sa, acesta apeland la orice tertip pentru a face rost de bani in scopul de a juca. Astfel, Marius ii ascundea sotiei adevarul despre sumele de bani pierdute, dezvoltand un comportament antisocial si cateodata violent. Terapeutul il ajuta pe Marius sa accepte situatia si il ghideaza in demersul de a impartasi sotiei nebuloasa in care se afla, spunandu-i ca aceasta este solutia pentru depasirea problemei dependentei de jocuri de noroc.
Zis si facut! Marius ii povesteste sotiei tot procesul despre minciuni, banii lipsa si datorii, in speranta ca asa va scapa de problema. Sotia asculta cu intelegere gravitatea situatiei, pe un fond empatic, incercand sa fie alaturi de Marius in a gasi solutii pentru a iesi din acest impas financiar. Marius merge la psihoterapeut, bucuros ca a fost inteles de sotie, eliberat de stresul masiv acumulat de-a lungul consumului. Terapeutul il felicita, si ii spune ca de acum inainte nu trebuie sa-si mai faca griji in ceea ce inseamna consumul abuziv de jocuri de noroc, deoarece s-a distantat de problema, verbalinzand-o cu sotia, si astfel situatia s-a rezolvat.
Trei luni Marius nu a jucat.
In a patra luna, Marius a pierdut la ruleta cateva sute de milioane. Aici ne dam seama de greseala terapeutica. Problema este atat la Marius, cat si la terapeutul care a venit cu o ipoteza gresita. Psihoterapeutul nu a stiut ce inseamna dependenta de jocuri de noroc, nu a stiut ca este o boala a creierului care il face pe individ sa nu mai reactioneze in conformitate cu ceea ce il inconjoara, adoptand o abordare gresita. Conform DSM IV, dependenta de jocuri de noroc era atribuita unei tulburari de impuls, in DSM V este catalogata ca o dependenta, la fel cum este dependenta de alcool sau droguri. Asadar putem observa cele doua aspecte ale lipsei de informare: unul al clientului, el neinteresandu-se despre ceea ce i se intampla, si al doilea, al terapeutului care nu stie sa trateze o problema.
Clientul are alegerea si posibilitatea de a intreba orice psihoterapeut daca are competente in problema cu care se confrunta. Este absolut normal ca o persoana care intra in terapie sa intrebe care va fi demersul psihoterapeutic ce se va aplica in sedinte, sa ceara si sa ofere feedback. Psihoterapia nu inseamna vindecare cu anse, “Inspira mov, expira negru”, nu inseamna a povesti problemele la o cafea.. Psihoterapia este o stiinta bazata pe mecanisme comportamentale studiate care ghideaza omul inspre functionalitatea acestuia in raport cu sine si cu societatea.
Autor:
Miu Florian Viorel
Psihoterapeut, Psiholog clinician
Drogurile sunt produse chimice. Diferitele tipuri de droguri, datorită structurii lor chimice, pot afecta corpul uman în diferite moduri. De fapt, există droguri care pot afecta creierul şi organismul unei persoane în moduri care durează mult după încetarea consumului de droguri sau ale căror efecte sunt permanente.
Din cauza modificărilor marcante în gândirea și comportamentul dependentului, acesta ajunge să se transforme într-un străin pe care familia și prietenii nu-l recunosc și cu siguranță îl displac. 
Este important de știut că persoana dependentă nu îi rănește pe cei dragi în mod intenționat, deși așa poate părea din exterior. Amber nu a furat din casa bunicii pentru că a dorit să pună mai presus drogul decât persoana mult iubită, a acționat astfel deoarece, în mintea ei, părea că este nevoită. Din punctul de vedere al lui Amber, era o situație de viață și de moarte. Ea nu putea percepe că avea posibilitatea de a alege – devenise lipsită de putere în fața adicției. 