ZECE SEMNE ALE DEPENDENŢEI DE JOCURI DE NOROC
Tu sau o altă persoană cunoscută ţie obişnuieşte să parieze la jocuri de noroc?
Aici sunt prezentate zece semne care te ajută să depistezi când jocurile de noroc devin o problemă. Acestea te vor ajuta să apreciezi în mod just această situaţie.
Minţitul
Persoanele care obişnuiesc să parieze, în general încearcă să ascundă acest lucru faţă de persoanele din jurul lor. Ei încep să-şi mintă partenerii de viaţă, membrii familiei, colegii de muncă şi prietenii.
Recuperarea pierderilor
Unii jucători afirmă că ei doar încearcă să recupereze banii pierduţi. Ei pretind că odată ce vor avea un câştig mare, se vor opri. Unii spun că au pierdut pentru că schimbaseră strategia sau pentru că nu au fost norocoşi. Încercând să-şi recupereze pierderile, ei vor sfârşi prin a pierde şi mai mult, acumulând chiar datorii foarte mari.
Împrumutarea de bani
De ce jucătorii împătimiţi ajung să aibă probleme financiare foarte mari? Ei încep să împrumute bani de la familie, prieteni, colegi de muncă sau chiar de la străini, fără să admită adevăratul motiv pentru care ar avea nevoie de bani. Unii au persoane care le plătesc datoriile făcute la jocurile de noroc, iar alţii se îndatorează la bancă pentru a putea plăti.
Creşterea continuă a mizei
Similar persoanelor care consumă droguri sau au probleme cu alcoolul şi dependenţii de jocuri de noroc au nevoie să crească suma banilor pariaţi, pentru a se simţi bine. Cu alte cuvinte, ei trebuie să parieze din ce în ce mai mult pentru a avea acea senzaţie de euforie pe care o doresc.
Obsesia pentru jocuri de noroc
Atunci când se instalează dependenţa de jocuri de noroc, persoanele în cauză nu se mai pot gândi decât la ultima oară când au jucat şi la următorul timp când vor putea juca din nou. Orice motiv devine suficient pentru a merge si a juca jocuri de noroc si vor încerca orice strategie pentru a face rost de banii necesari.
Incapacitatea de a se opri
Mulţi dependenţi de jocuri de noroc stiu ca nu ar trebui să cheltuie sume atât de mari si ar dori să renunţe. Ei încearcă în repetate rânduri, dar nu pot controla impulsul de a juca.
Jocurile de noroc ca necesitate
Când încearcă să renunţe la dependenţa de jocuri de noroc, unii jucători experimentează simptome de sevraj psihologic. Similar persoanelor care au o problemă cu alcoolul sau drogurile, aceaştia pot deveni iritaţi, nerăbdători, agitaţi sau tensionaţi dacă nu reuşesc să practice jocurile de noroc.
Practicarea jocurilor de noroc pentru a uita
Dependenţii folosesc jocurile de noroc pentru a-şi abate atenţia, a uita de problemele lor sau pentru a-şi reduce stresul. Jocurile de noroc nu sunt folosite doar pentru a-şi produce satisfacţie, ci îi ajută să se simtă bine şi să scape de problemele care îi preocupă. Urmarea va fi că însăşi practicarea jocurilor de noroc îi va cauza persoanei o mulţime de probleme.
Comiterea de fapte ilegale pentru a putea juca
În ciuda pierderilor financiare, dependenţii de jocuri de noroc vor continua să joace şi banii lor vor continua să scadă. Împrumutul banilor de la familie, prieteni sau colegi nu va mai fi suficient. Pentru a putea practica jocurile de noroc, aceştia pot ajunge să comită infracţiuni.
Când jocurile de noroc devin centrul universului pentru persoana dependentă
Din cauza dependenţei, cei care practică jocuri de noroc pot ajunge la grave probleme financiare, sociale şi viaţa profesională le va fi afectată. Toate lucrurile care sunt legate de viaţa lor ajung să fie afectate de jocurile de noroc. Aceştia îşi pun în situaţii de risc familiile, prietenii, studiile, locurile de muncă şi viitoarele planuri de carieră.